PACTUL DE STABILITATE IN EUROPA

Inca din prima parte a anului 1993, sub egida premierului francez Edouard Balladur, a fost elaborat proiectul unui pact de stabilitate in Europa, centrat pe statutul minoritatilor si pe situatia frontierelor. Propunerea franceza a fost preluata de Consiliul European de la Copenhaga, din 21-22 iunie 1993, devenind o initiativa a Uniunii Europene in ceea ce priveste "respectarea frontierelor si a drepturilor minoritatilor". La Consiliul European de la Bruxelles, din 10-11 decembrie 1993, s-a convenit ca proiectul Pactului de stabilitate "urmareste un obiectiv de diplomatie preventiva si nu se refera, deci, la tarile in conflict", urmind sa contribuie "la stabilitate, prevenind tensiunile si conflictele potentiale din Europa, determinind relatii de buna vecinatate si stimulind tarile sa-si consolideze frontierele si sa-si regleze problemele minoritatilor nationale". Uniunea Europeana urma sa sprijine, sub diferite forme, desfasurarea acestui proces. Totodata, Consiliul a planificat realizarea unei intilniri a reprezentantilor statelor implicate, sub egida Uniunii Europene, si convenirea unui document pentru punerea in aplicare a principiilor Pactului in 1994. Aceasta "prima initiativa" diplomatica a "celor 12" - dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht - a fost definita drept un exercitiu de diplomatie preventiva fata de tarile care au cerut integrarea in Uniunea Europeana si carora li se adreseaza in exclusivitate. Intrarea in Uniunea Europeana nu va fi acceptata - au gindit autorii Pactului - decit in urma rezolvarii de catre statele solicitante a principalelor surse de conflict: frontierele si situatia minoritatilor. Uniunea Europeana s-a aratat gata sa ofere un ansamblu de stimulente tarilor care au vointa de a respecta principiile "de buna conduita" stabilite, alaturi de "sansa" de a deveni mai tirziu membre ale Uniunii. In legatura cu consolidarea frontierelor, Planul a dorit sa faca un pas in plus fata de declaratiile formale privind inviolabilitatea frontierelor, solicitind tarilor sa incheie tratate bilaterale care sa rezolve ansamblul de probleme care ar putea afecta stabilitatea regiunilor. Respectarea drepturilor minoritatilor constituie a doua componenta fundamentala a Pactului de stabilitate. Stabilitatea frontierelor trebuie discutata in conexiune cu statutul minoritatilor din moment ce incalcarea drepturilor lor risca sa provoace complicatii internationale. Reprezentantii minoritatii maghiare din Rominia si Slovacia au cerut sa participe la procesul de negocieri in cadrul Pactului alaturi de reprezentantii statelor, solicitare sustinuta de guvernul maghiar, dar care a fost refuzata. Chiar daca minoritatile nu au fost acceptate drept partenere ale statelor, asa cum au cerut, totusi Pactul asigura luarea in considerare a pozitiei minoritatilor la negocierile bilaterale, de vreme ce realizarea unor intelegeri pe tema frontierelor este conditionata de statutul minoritatilor. Conferinta inaugurala a Pactului de stabilitate a avut loc in zilele de 26 si 27 mai 1994, la Paris. La ea au participat statele Uniunii Europene, tarile candidate si a caror adeziune este in curs de negociere, tarile vizate in primul rind de Pact, tarile vecine celor vizate de Pact, tarile in masura sa aduca o contributie la realizarea Pactului, tarile interesate in stabilitatea Europei datorita angajamentelor lor de aparare, tarile avind acordul de asociere cu Uniunea, precum si organizatiile internationale relevante in realizarea Pactului. Conceptul fundamental al documentelui final a devenit acela de buna vecinatate, definita pe linia documentelor anterioare, in sensul ca "promovarea bunelor relatii de vecinatate" include explicit "chestiuni relativ la frontiere si minoritati". S-a hotarit "dezvoltarea bunelor relatii conform tratatelor si intelegerilor deja stabilite, continuarea ori lansarea de negocieri bilaterale (daca acestea nu exista inca) si participarea la mese rotunde". Doua mese rotunde regionale - una privind regiunea baltica si cealalta privind celelalte tari din Europa Centrala si de Est - vor lua in discutie cooperarea transfrontaliera, problemele minoritatilor (cu accent pe situatia minoritatii ruse si, respectiv, a minoritatii maghiare) cooperarea culturala, cooperarea legislativa, educatia in domeniul administratiei, problemele de mediu. Daca progresele vor permite, intr- un an se va intruni conferinta finala chemata sa adopte Pactul de Stabilitate.

INTERESELE ROMANIEI

La sfirsitul anului 1992 si inceputul anului 1993 intre statele foste comuniste din Europa Centrala si de Est parea sa fi fost trasa o frontiera: Polonia, Ungaria, Republica Ceha si Slovacia (cei patru de la Visegrad) pe de o parte, Rominia, Bulgaria, pe de alta parte; o
regiune cu doua viteze, pentru care structurile europene - printre care Uniunea Europeana - pegateau strategii cu doua viteze privind ajutorul si, corespunzator, integrarea. Motivele pentru care s-a ajuns la aceasta situatie erau diverse. Ele aveau in orice caz in vedere
performantele atinse de evolutia democratica a acestor tari. Avind in vedere resursele limitate pe care statele bogate sunt dispuse sa le puna la dispozitia regimurilor in tranzitie din Europa Centrala si de Est si capacitatea structurilor comunitare de a crea noi raporturi intre statele din aceasta regiune, politica celor doua viteze genera perdanti si cistigatori. Rominia era printre perdantii acestei segmentari. Entuziasmului initial cu care a fost intimpinata revolutia din Rominia i-a luat locul o reticenta manifesta datorata in primul rind evenimentelor din martie 1990 de la Tirgu Mures, 13-15 iunie 1990 si apoi septembrie 1991. Pactul de Stabilitate in Europa pune statele din aceasta regiune a lumii din nou pe aceeasi linie de plecare. Daca vor ajunge sau nu in plutonul fruntas de aderare la Uniunea Europeana depinde aproape exclusiv de vointa lor de a rezolva chestiunile ridicate de catre Pact: minoritatile si frontierele. In acest sens, Rominia se bucura de o conjunctura exceptionala: parindu-se a se face abstractie de complexitatea istoriei recente, ei i se ofera din nou ocazia sa concureze, in conditii egale, la integrarea europeana. Acestui avantaj direct i se adauga unul indirect dar nu mai putin important: sansa de a rezolva o chestiune fundamentala pentru natura societatii rominesti, cum este situatia minoritatilor, precum si asigurarea stabilitatii frontierelor sale sub egida Uniunii Europene.

CITEVA POZITII OFICIALE ROMANESTI

In luna mai 1994 - cu putin timp inaintea reuniunii de la Paris - Departamentul de Relatii Externe al Camerei Deputatilor a distribuit un "documentar" (nr. 12) privind Pactul de Stabilitate in Europa/Planul Balladur. Documentarul se refera, printre altele, (sub titulatura "Unele pozitii rominesti") la ideea promovata de Pact, potrivit careia standardele europene in materie de minoritati sunt minimale. Autorii documentarului considera aceasta idee ca fiind periculoasa. O astfel de pozitie este de nesustinut. Standardele internationale sunt cuprinse in acele instrumente internationale (tratate, conventii etc.) care au forta juridica obligatorie pentru statele semnatare. Dar tratatele si conventiile internationale precizeaza ca protectia pe care ele o prevad este minima, statele fiind indreptatite sa acorde prin legislatia interna o protectie superioara. Alte documente, cum sunt cele semnate de catre Rominia in cadrul procesului CSCE, introduc noi repere privind comportamentul statelor, fara a avea aceeasi forta, dar ele exprima vointa politica a statului. Documentul de la Paris al Pactului de Stabilitate in Europa mentioneaza, alaturi de Actul final de la Helsinki si documentul de la Copenhaga, care cuprinde o importanta sectiune cu privire la minoritati. Si adauga: "principiile de referinta ale Pactului" vor fi "principiile si ANGAJAMENTELE (subl.n.) stabilite de catre ONU, CSCE si Consiliul Europei", mentionindu-se documentul de la Copenhaga. Referirea la ANGAJAMENTE CSCE, ca principiu al Pactului, depaseste limita standardelor internationale juridic obligatorii. Ca urmare, daca am ramine in limita acestor standarde, asa cum solicita documentarul de la Camera Deputatilor, Planul de Stabilitate in Europa ar fi absolut inutil, caci nu este nevoie de un proces atit de costisitor pentru ca statele sa respecte standardele care le obliga deja, juridic, pe plan international. In discursul sau de la Paris, tinut in cadrul Conferintei inaugurale a Pactului, la 27 mai 1994, ministrul Afacerilor Externe al Rominiei, Teodor Melescanu, s-a referit la hotarirea statelor participante - deci si a Rominiei - de a fonda noul proces "pe principiile si normele consacrate de documente pertinente ale ONU, CSCE si ale Consiliului Europei", dar s-a ferit sa foloseasca termenul angajamente, desi el era continut foarte clar in documentul final al Conferintei, acceptat si de catre delegatia romina. Aceasta pozitie este de luat in seama, cu atit mai mult cu cit guvernul romin a inclus deja, intr-un tratat cu forta juridica obligatorie - Tratatul cu Germania - la articolul 15, ca norme juridice, "standardele privind protectia minoritatilor cuprinse in documentul reuniunii de la Copenhaga", ceea ce, evident, este in spiritul Pactului de Stabilitate in Europa si depaseste actualele norme internationale cu forta
juridica in materie. S-ar putea intelege de aici ca statul romin acorda minoritatii germane din Rominia posibilitati pe care nu doreste sa le acorde minoritatii maghiare, mult mai numeroase si care este una din temele majore ale Pactului. Aceasta ar insemna o politica a standardelor diferentiate fata de minoritatile din Rominia. In ceea ce priveste atitudinea autoritatilor romine fata de standardele promovate de structurile regionale, la care Rominia este invitata sa participe, apare drept semnificativa si pozitia Presedintelui Rominiei fata de integrarea noastra in Consiliului Europei. Purtatorul de cuvint al Presedintelui, Traian Chebeleu, a afirmat la conferinta de presa din 20 mai 1994, ca angajamentele Rominiei fata de Consiliul Europei s-au formulat numai "in corespondenta pe care autoritatile romine au avut-o cu raportorii Consiliului Europei". In ceea ce priveste primirea Rominiei in Consiliul Europei, "cu ocazia admiterii s-au facut
unele recomandari" si numai atit, a tinut sa precizeze ambasadorul Traian Chebeleu. Dar, cum nici angajamentele asumate prin corespondenta, nici recomandarile, nu au forta juridica, formularea din documentul Pactului de Stabilitate, de la Paris, dupa care principiile Pactului includ si angajamentele stabilite de Consiliul Europei, ar deveni inoperanta pentru autoritatile romine, daca acestea nu s-ar considera in nici un fel legate de angajamentele fata de Consiliul Europei.

CONCLUZII

Pactul de Stabilitate in Europa ofera Rominiei o conjunctura exceptionala pentru integrarea sa europeana. Pentru a doua oara dupa revolutie, (ale carei efecte internationale au fost ratate datorita evenimentelor din 19-20 martie 1990, 13-15 iunie 1990 s.a.m.d.) Rominia poate face dovada compatibilitatii sale cu principalele institutii europene si poate recupera timpul pierdut in relatiile internationale. Un alt avantaj considerabil pentru Rominia este influenta principalelor state europene, exercitata prin intermediul acestui pact, pentru incheierea unui tratat politic de baza cu Ungaria, care nu poate decit sa confirme actualele granite. Prin solicitarile privind statutul minoritatilor, si limitarea in timp a perioadei de negocieri si finalizare (un an), Pactul de Stabilitate in Europa pare a fi un pact sever. Dar asigurarea unor standarde europene minoritatilor din Rominia, printr-un proces adecvat si rapid, este, in aceeasi masura, un avantaj pentru statul roman. Pozitiile oficiale privind participarea Rominiei la Pactul de stabilitate in Europa sunt, pina in acest moment, ambigue sau chiar reticente. In anumite cazuri ele utilizeaza o argumentare care reflecta o neintelegere a sensului documentelor internationale, si neintelegerea intereselor statului romin. Astfel de pozitii sunt inoportune si trebuie sa fie depasite. In intervalul de timp ramas la dispozitie se impune o cooperare strinsa intre Parlament (in special, prin adoptarea unor prevederi corespunzatoare in legile esentiale referitoare la minoritati, cum ar fi Legea Invatamintului, Legea minoritatilor), Guvern (in particular, Ministerul Afacerilor Externe) si societatea civila din Rominia, astfel ca aceasta conjunctura exceptionala oferita de Pactul de Stabilitate in Europa, de care va depinde evolutia tarii in urmatoarele decenii, sa fie deplin fructificata de catre Rominia.